duminică, 23 aprilie 2017

Publicitate pe indicatoare

0

Ştim cu toţii că publicitatea stradală are cea mai mare priză la public. La fel de bine ştim că şi ea se face respectând nişte reguli şi nu tocmai oricum şi oriunde. Cu toate acestea, întâlnim frecvent situaţii neautorizate de nimeni, în care, diverse persoane încearcă să-şi vândă mai bine marfa.

Şi dacă tot am făcut această mică introducere în subiect, vreau să vă vorbesc despre iniţiativa deloc lăudabilă a unui personaj, care, din dorinţa de a fi cât mai vizibil pe stradă şi-a postat reclama fix în mijlocul unui indicator care semnalizează „oprirea interzisă”.

Aşa că omul, şi-a scris frumos reclama la calculator, a investit într-o folie şi o bandă scotch şi a plasat asftel de anunţuri în câteva puncte strategice. Unul dintre ele este staţia maxi-taxi, din incinta Kaufland, loc în care oamenii aşteaptă maşina pentru a merge în Şerbăneşti sau Săuceşti.

Locuind în zonă, mă confrunt zilnic cu aglomeraţia din jurul supermarket-ului şi tocmai de astfel de reclame nu duceam lipsă. Sunt şofer şi cunosc reglementările în materie de circulaţie din zonă, însă, sunt destui care se fac că nu văd indicatoarele şi îşi lasă maşinile la voia întâmplării.

Pentru ei, acoperirea indicatoarelor cu reclame ar putea fi o scuză bună dacă se întâlnesc cu vreo patrulă de poliţie, însă, cel care a lipit conştiincios afişul, nu are nicio scuză. Omul poate fi găsit uşor şi tras la răspundere, pentru că şi-a lăsat numărul de telefon pe foaia cu pricina. Poate o amendă consistentă îl va civiliza, nu credeţi?

Iustin Brebu

Cafea, muncă şi artă

0

Pe strada Mioriţei, lângă blocul nr. 76, scara C, se află o cafenea. Nimic deosebit, am putea spune. Ceea ce atrage însă atenţia nu este neapărat locul, ci mai curând sigla aşezată deasupra uşii: “C.M. Muncă şi Artă”.

În rest, ferestrele acoperite îi ţin la distanţă pe curioşi. Ca părinte îmi pun însă întrebarea: Oare ce se ascunde după uşile camuflate, mai ales că barul se află în imediata apropiere a unui liceu. Poate nu ar strica să facă poliţia locală nişte controale pe acolo, ca să-i descurajeze pe chiulangii. Şi sunt destui.

Aceştia pot fi văzuţi frecvent în părculeţele amenajate de primărie în spatele blocurilor. Şi eu locuiesc pe strada Mioriţei, iar din cauza liceenilor chiulangii am hotărât de comun acord cu vecinii mei să renunţăm la banca din spatele blocului.

Aici, elevii de la PTTR obişnuiau să vină să consume alcool cu energizant. Nu vreţi să ştiţi cum făceau după ce li se urca alcoolul la cap! Veneau câte şapte fete şi 3-4 băieţi, iar după ce se îmbătau o dădeau în scheme de karate.

Aşa că, reclama care mi-a atras atenţia are şi ea o noimă. E de muncă să faci o cafea bună şi e o artă ca să ştii ce bei şi mai ales cât să bei. Acum stau şi vă întreb: reclamele acestea (ex: C.M. Muncă şi Artă) nu vin de la frizerii? O fi având vreo legătura una cu cealaltă sau e simplă coincidenţă?

Neluţu Custură

Cum s-a transformat o sărbătoare religioasă într-un mare chef

4

Anul acesta am petrecut Paştele în familie, undeva la ţară. Am ajutat părinţii la treburile casei şi la pregătirea merindelor, am mers la slujbă, am pomenit morţii la căpătâi, alături de preot, am împărtăşit cu oamenii vestea că „Hristos a înviat!” şi am făcut toate cele de trebuinţă pentru o sărbătoare atât de importantă.

A fost bine, a fost linişte şi am avut parte de tihna atât de dorită în sânul familiei. Asta până în prima zi de Paşte, când vecinii mei şi-au scos boxele afară şi au dat drumul la muzica de petrecere. Şi cheful nu a ţinut o zi, ci două şi chiar poate trei dacă stăteam la ai mei tot Paştele. N-am să înţeleg niciodată acest fenomen.

Nu ştiu exact când a devenit Paştele un mare chef, un bun prilej de beţie, însă am ajuns la concluzia că românii se pricep cel mai bine la acest lucru. Nu sunt un om foarte bisericos, dar cred în Dumnezeul meu, iar atmosfera de sărbătoare religioasă confundată de unii cu o petrecere mi-a lăsat un gust amar.

Am crescut cu credinţă în cel Divin, iar mama ne-a învăţat să respectăm tradiţiile bisericii şi nu îmi aduc aminte ca de vreun Paşte să dănţuim, să chiuim şi să ne bem minţile, aşa cum au făcut vecinii mei de la ţară. La un moment dat, ieşind în curte, nu mai ştiai la cine cântă Salam sau Guţă.

Ziceai că ăştia doi au făcut un „featuring” de Paşte, din care chiuiturile / strigăturile le-au ieşit cel mai bine. Cu o aşa atmosferă în sat, am ales să mă retrag în liniştea casei de la bloc, la odihnă, bucurându-mă de cei dragi. Voi ce-aţi făcut de Paşte?

Bogdan Puşcaşu

Ce facem cu molozul scos din casă?

2

Ştim cu toţii (cel puţin aşa cred) că potrivit legii, firma de salubritate a oraşului nu are obligaţia să colecteze molozul rezultat în urma unor lucrări de reamenajare a locuinţei. Nu mai spun că persoanele care execută astfel de lucrări trebuie să solicite o autorizaţie de construcţie, în care este prevăzută şi obligaţia de a încheia un contract cu o firmă autorizată pentru strângerea deşeurilor.

În realitate, ştim cu toţii că nu se întâmplă aşa. Foarte mulţi dintre băcăuanii care se regăsesc în această situaţie duc la gunoi molozul. Se întâmplă frecvent să găsim lângă tomberoane saci plini cu bucăţi de ciment şi alte resturi de la dărâmături. Un amic mi-a spus că amenzile pot ajunge până la 5.000 de lei dacă molozul este aruncat la tomberon, alături de gunoiul menajer. Dar cum suntem cei mai pricepuţi la a fenta legea, găsim mereu soluţii alternative.

Ca să nu mai bată la ochi resturile de la zugrăveală sau amenajări interioare, băcăuanii s-au învăţat să le deşarte din saci, peste gunoiul menajer. Aşa, nimeni nu mai stă să răscolească prin ghenele de gunoi şi să scoată afară bucăţile de beton. Şi mai mult, ca să nu bată la ochi, te duci la tomberon cu o jumătate de sac şi repeţi drumul la un anumit interval de timp. Nimeni nu-ţi va spune nimic pentru juma’ de sac, nu-i aşa?

Nici măcar vecinii pensionari care stau mai ceva ca santinelele pe la ferestre, înregistrând tot ce mişcă în cartier. Iar dacă îi bagi în joc şi pe muncitorii care fac lucrarea, iarăşi nu bate la ochi, fiind mereu alte şi alte feţe. Cel mai recent caz l-am întâlnit undeva în zona străzii Martir Crişan. Un individ căra în spate un sac plin cu astfel de deşeuri din construcţii. O dată ajuns lângă tomberon, a vărsat conţinutul sacului în ghena de gunoi şi a plecat.

După câţiva paşi, drumul i s-a intersectat cu un alt bărbat care căra un alt sac şi câteva resturi de PVC. Şi uite aşa, puţin câte puţin, scapă omul de molozul din casă. Am auzit că prin capitală sunt firme de transport care preiau astfel de deşeuri contra cost. Cică ar fi 15 euro metrul cub. În Bacău cât o fi?

Lică Dima

Să nu uităm de cei singuri!

0

Suntem în sărbătoare. În casa noastră va intra, în aceste zile, Lumina sfântă a Învierii! Vom fi cu toții alături de cei dragi, vom ciocni un ou roșu, ne vom bucura de iubirea celor dragi care ne vor călca pragul. Vor veni la noi rude, prieteni, poate chiar și copiii care ne-au plecat din oraș spre alte zări ale țării sau chiar ale lumii. Va fi sărbătoare în multe din case de băcăuani. Dar, haideți să nu îi uităm și pe cei singuri!

Stau într-un bloc din zona de nord a Bacăului. Avem aici, lângă noi, o batrânică sărmană, care abia își mai duce pe umeri anii grei. E mică, gârbovită, îmbrăcată cu ce mai are. Nu cred că are copii, nu cred că are pe nimeni, de altfel. Chiar ieri dimineață m-a impresionat gestul unui flăcău de prin cartierul acesta, care a ajutat-o pe această femeie să traverseze strada, sprijinită în cârja pe care o poartă permanent cu ea. Eram pe balcon, scuturam o pătură, și am văzut această scenă, ce m-a emoționat până la lacrimi. Și mi-am adus aminte de bunica mea, care mereu ne aștepta la ea de sărbători, fericită că nu am uitat-o. Ne întâmpina în pragul casei ei mici de la țară cu un zămbet larg pe fața frumoasă, gătită cu cele mai bune haine, de sărbătoare. Ne pregătea tot felul de bunătăți, numai să ne simțim bine cât stăteam la ea.

E trist că în aceste zile, acești oameni simpli, curați, sunt singuri. Cine știe câți or mai fi prin oraș? Mă gândeam că ar fi frumos, cei care mai știm că avem și astfel de vecini, să ne facem timp să le batem la ușă. Să le ducem și lor în casă Lumina Sfântă, să îi mai întrebăm de sănătate și să simțim împreună cu ei gustulul dulce al unei felii de cozonac. Haideți, vă rog, să nu uităm de cei singuri! Măcar acum, de Paște!

Mărioara Cozma