14 octombrie-De Ziua Sfintei Cuvioase Parascheva

Cronici milenare poartă,în mesajul lor înscris,
Viața Sfinților din lume,ce-au crezut în Paradis,
Tot de Sfinți și de-a lor viață și de calea lor spre Rai,
Sunt frumoasele Legende,circulate prin…viu grai.

Despre Sfânta Parascheva,despre viața ei curată,
Lui Hristos, și Maicii Sale,cu credință închinată,
Despre cumpenele sorții,și minunea de aflare,
A moaștelor, în vis prezise,într-un sat, pe-un țărm de mare,

Am aflat,de la bătrâna Parascheva ce era,
O prietenă de-a mamei,ce de noi grijă avea…
Când venea mereu,chemată de părinți să ne-ngrijească
Și ne adormea cu vorbe despre lumea îngerească.

Era mândră foarte tare,că purta un așa nume,
Și,la rându-i,credincioasă,se sfia de-avea a-l spune.
Mai târziu,mergând la slujbe,la Biserica din sat,
Despre Sfânta Parascheva,mult mai multe am aflat…
……………..………………………………………….
De trei secole jumate Cuvioasa e Iași,
Unde moaștele-s păstrate și-unde merg cei nevoiași,
An de an,să se închine,pe pai’șpe octombrie,
Când ,puhoi de omenire,lângă racla sfântă e…

Astăzi,iar e Ziua Sfintei,ca în fiecare an,
Și-au venit din nou,românii ,în orașul moldovean,
Și,către Mitropolie avansează pas cu pas,
Cu credinta și speranță,că…atât ne-a mai rămas…

Mariana și Nicolaie Ionescu
Bacău,14.10.2022