Drojdia

De o bucată de vreme, drojdia e la putere! Nu știam de ce nu se mai găsește! Nu e fizic, dar în rest…..a umflat tot. Prețul pâinii și al tuturor produselor de panificație s-a umflat. Mai nou, cred că și EON, DELGAZ, CRAB, taxele și impozitele, marketurile, cabinetele medicale private, farmaciile, au pus drojdie în prețuri… crescute rău! Poate cei cu venituri babane din salarii și pensii de parlamentari, magistrați nu resimt costul drojdiei, dar mulți sunt pe drojdie, la limita subzistenței. Unii pentru că nu vor să muncească și-s toată ziua cu drojdia-n cap, alții pentru că au muncit, dar au avut ghinion cu leafa mică!Celor de la putere care ne-au adus în această stare le-aș face capul drojdii. Pentru că nu reacționăm și acceptam tot din poziția de ghiocel, avem drojdii pe post de conducători! Vai, vai și iar vai, popor român, capul sus minte de ai!

Iți Bitzi