Poate sunt prea subiectivă, poate e doar o pasă mai proastă, dar după ce am vizitat câteva ţări civilizate parcă mi s-a dezvoltat un nou simţ. Cel de a vedea mult mai clar părţile urâte ale oraşului în care trăiesc.
Pornind pe înserate dinspre parcul Catedralei spre Insula de Agrement trec pe lângă un magazin cu produse de marochinărie. Pe bordură stă sprijinită o femeie murdară, supraponderală, cu o privire goală, ce se leagănă constant înainte şi înapoi.
Are părul împletit neglijent, cu o bentiţă albastră sprijinită de frunte. În faţa ei se află un cărucior negru, stricat, în care se afla un copil tuciuriu care plânge.
Mai departe strada e plină de gropi şi de hârtii aruncate pe jos. Un şofer înjură de zor din cauza drumului. Un altul trece fără probleme pe lângă el, cu muzica data la maxim şi geamurile deschise.
În staţia de autobuz un bărbat adormit stă pe o bancă acoperit cu un carton.
Din autobuz coboară doi bătrâni care cară, fiecare de o toartă, o plasă de rafie grea, plină cu ceva produse agricole.
Lângă un magazin îl văd pe Florin, fost campion la box, ajuns acum boschetar.
În faţa blocului meu mai multi adolescenţi zgomotoşi fumează de zor, beau bere şi ţipă veseli.
Şi exemplele pot continua, şi continua, şi continua….