Haine aruncate: pomana unora, mizeria altora

Cred ca nu e persoana in orasul Bacau care sa nu fi dat vreodata o haina de pomana. Desi gestul este unul de laudat si bine intentionat se intâmpla aproape de fiecare data ca imbracamintea respectiva sa ajunga la tomberon.

Dar pâna la ghena de gunoi este cale lunga, pentru ca dupa ce ca suntem fuduli si nu purtam hainele altora, ne este si lene sau rusine sa mergem pâna la ghena de gunoi cu pachetul respectiv. Asa ca e mai comod sa lasam sacosa cu imbracaminte lânga peretele blocului, pe treptele unui magazin sau sprijinita pur si simplu de roata vreunei masini din parcare.

Si cum sunt destui cei care cauta in gunoaie, rascolind in cautarea vreunei averi aruncate accidental la ghena, sacosa lasata „de pomana” in locurile amintite este verificata in amanunt si abandonata impreuna cu lucrurile ravasite.

Poate trece o zi, pot trece doua, mai vine o ploaie, iar hainele ajung sa miroasa. Noroc de femeia de serviciu sau de vreun maturator stradal care se indura sa strânga gunoaiele unora si sa le duca acolo unde le era locul de la bun inceput, respectiv la tomberon.

Poate cine a lasat punga cu haine s-a gândit ca cineva le va purta, insa, pe noi ceilalti ne-a deranjat gestul lui/ei. Convietuim impreuna si avem asteptari unii de la altii. Cum ar arata orasul sau cartierul in care locuim, daca fiecare dintre noi am lasa la colt de strada lucrurile pe care nu le mai folosim?

Artene Ionica