O sosea de centura a Bacaului este asteptata de multa vreme, mai ales de oamenii de rând. Politicienii au fluturat-o intens prin campanile electorale, au facut risipa de vorbe goale, ca doar nu i-a durut gura sa vorbeasca.
Totusi, iata ca licitatia a desemnat un constructor, o firma turceasca. Politicienii locali au jubilat: “ne-am luptat pentru sosea”, “bine ca incepe lucrarea”, “ce gospodari de calitate suntem”. Una peste alta, finalizarea licitatiei este un pas important, dar sa nu uitam nici o clipa ca lucrarile inca nu au inceput sI pâna la finalizare e cale lunga. Iar in buna traditie româneasca, sunt toate sansele ca lucrurile sa nu decurga snur. Nu e cârcoteala, dar o frâna in atâta optimism e necesara.
Fiindca ori finantarea se va face gâtuit, ori constructorul nu va face treaba cum trebuie, ori poate chiar se va rezilia vreun contract si se va relua licitatia, ori se va repeta experienta neplacuta cu alti turci, care au spus ca readuc Fabrica de Bere Margineni in top, dar au ingropat-o definitiv. Ori poate nu se va intâmpla nimic din toate aceste rele…