Am un prieten care, luna asta, a fost amendat de politie pentru ca traversa pe trecerea de pietoni pe bicicleta. Subliniez: pe trecerea de pietoni. E drept, pe bicicleta, si nu pe lânga ea. Sincer sa va spun, am aflat si eu abia acum ca asta este contraventie.
La fel si amicul meu, din pacate. E normal, nu e normal, judecati dvs. Ideea e ca, in tot Bacaul, pe strazi, se petrec cele mai mari nebunii, inconstiente, indolente, gesturi arogante de borfasi, interlopi.
Copii de 18 ani care abia si-au luat permisele de sofer (poate unii dintre ei cu româneasca spaga, ca am auzit ca si acum se dau bani pentru permise) gonesc ca nebunii, conduc fara a arata un minim de respect fata de ceilalti participanti la trafic.
Ca sa nu mai zic de marea majoritate a taximetristilor care opresc pe avarii in cele mai interzise locuri, ca sa zic asa, intorc pe linia dubla continua, se baga cu tupeu peste altii, isi parcheaza tigaile de masini peste tot locul, iar daca intentionezi numai sa stationezi un minut pe locurile lor, sar de fund in sus de zici ca a dat strechea in ei.
Sau cei care livreaza pizza la domiciliu si care, la fel, nu le pasa de nimeni, se cred unici pe sosea. Iar toate acestea in vreme ce masinile politiei stau ciorchine la Policlinica cu plata, doar-doar or vedea ceva contravenienti, sau prin zona Luceafarul-parcare hotel Moldova, si cam atât.
In rest, sunt invizibili, domnii cu veste refectorizante. Culmea care ne supara pe toti este ca domnii de la Politie nu vad aceste lucruri. As fi preferat ca politia sa-si faca treaba mai cu talent. Atât.
Eugeniu Pop