Am citit zilele acestea pe internet ca deputatul George Comsa a depus la Parlament un proiect care vizeaza aplicarea unor sanctiuni pentru cei care strâng in mod abuziv fondul scolii. Daca aceasta propunere legislativa va fi aprobata, persoanele vizate risca sa faca pâna la doi ani de inchisoare! N-ar fi tocmai rau sa-i linisteasca pe cei care cer abuziv bani de la parinti, nu-i asa!?
In proiect, parlamentarul precizeaza ca „darea sau colectarea de fonduri pentru unitatile de invatamânt, in alte conditii decât cele prevazute de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani”.
In acelasi document sunt amendate si donatiile sau sponsorizarile, iar cei care solicita bani cu aceasta destinatie risca de la 1 la 3 ani inchisoare. Comsa spune ca a venit cu aceste precizari pentru ca nu exista sanctiuni in momentul de fata care sa pedepseasca incalcarea legii. Sunt convins ca multi parinti au cotizat sume importante de bani pentru scoala, iar de multe ori aceste „obligatii” au depasit bugetul familiilor respective.
Se pare ca si sindicatele din invatamânt sprijina initiativa deputatului Comsa si sunt de acord cu sanctionarea drastica a celor care strâng fondul scolii. Ma bucur ca se iau in sfârsit masuri.
Iulian Bardasu