Întâmplarea a făcut să ajung într-o zi în parcarea cunoscutului bloc al medicilor, de pe strada Bucegi. Copiii mei se plimbau cu bicicleta în locul respectiv, iar la un moment dat s-au dus în baraca paznicului.
Au intrat în vorbă cu el, i-au cerut să le arate bastonul din dotare şi văzând că nu mai ies copiii, m-am dus după ei. Aşa am intrat în vorbă cu paznicul şi din una în alta am aflat în ce condiţii inumane îşi face meseria.
Omul mi-a spus că lucrează 12 h cu 24 h şi ghereta nu are curent electric să poată asculta un radio, de urât. Iarna trecută a făcut frigul în aceeaşi cuşcă de plastic pentru că nu a avut unde băga un radiator. Culmea este că păzeşte un bloc turn, dar nimeni nu s-a gândit să le ofere o cămăruţă pe timp de iarnă.
Blocul medicilor este nelocuit de ani de zile în aşteptarea nu ştiu cărei minuni. Din ce-am citit în presă, am aflat că nefuncţională este şi clădirea Spitalului Municipal, proiectul fiind blocat de nu ştiu ce interese politice.
S-a făcut atâta vâlvă pe seama acestui proiect, s-au făcut promisiuni, unii şi-au clădit campania electorală pe seama acestui proiect, dar din nefericire nu s-a întâmplat nimic concret în tot acest timp. Se pare că numărul oamenilor care au de pătimit din cauza acestui proiect colosal este mult mai mare. Şi paznicii sunt tot oameni! Şi ei au nevoi, iar în cazul de faţă, cred că merită să aibă parte de un minim confort.
Miron Stamate