Deunăzi stăteam și așteptam pe cineva să vină cu trenul, în gara Bacău. Trenul avea întârziere și cum nu ai altceva mai bun de făcut în gară decât să privești, m-am pitit într-un colț și m-am transformat într-un fin observator.
Probabil că mulți dintre dumneavoastră cunosc atmosfera sumbră din gara Bacău, mizeria, boschetarii care își fac veacul pe acolo, personalul cu fețele scurse de atâta plictiseală și (parcă) veșnicii lucrători de la calea ferată care verifică șinele, mai strâng un șurub, ciocănarii care bat în roțile trenurile în timp ce mestecă o țigară ieftină aruncată în colțul gurii ș.a.m.d.
La un moment dat se lasă liniștea peste toate acestea și când ai sentimentul că timpul s-a oprit în loc în gara pustie, se aude în boxe semnalul sonor urmat de anunțul funcționarului CFR care informează „publicul călător” despre sosirea în stație a vreunei locomotive care trage două vagoane obosite și mizere. I-aș fi spus tren, însă această denumire nu mai are nimic în comun cu realitatea. Ca la un făcut, anunțul din difuzoare a pus lumea în mișcare.
Peronul a fost animat de două-trei persoane, angajații CFR și-au scos capetele din birouri, iar între linia întâi și a doua, o domnișoară tocmai sărea gardul metalic despărțitor. Statura și vestimentația au ajutat-o să sară cu ușurință peste obstacol și din atitudinea ei, nimic nu părea să o deranjeze. Nici măcar căștile înfipte bine în urechi! Din două mișcări era deja pe peron, continuându-și nestingherită drumul.
Și atunci m-am trezit întrebându-mă de ce nu a folosit pasajul subteran!?! Nu era niciun tren în stație să zici că s-a grăbit să nu-l piardă, era ziuă, așa că am eliminat frica de întuneric, boschetari nu erau prin pasaj, ci doar acel miros iute-înțepător specific toaletelor publice… Așa că mă întreb și vă întreb: Cât o să mai sărim gardul la cafea ferată?
Ilona Fluture