Ornarea orașului de sărbători a ajuns în ultimele zile cea mai stringentă problemă a băcăuanilor.
I-am întâlnit pe cârcotași peste tot: în taxi, pe stradă, în autobuz, la rând la pâine, în piață, în gară etc. Părerile pro și contra m-au transformat într-un observator tăcut, ca să constat încă o dată cât de răi sunt unii oameni.
Să vă spun drept, personal nu prea am avut timp să colind orașul la pas, însă, colegii, prietenii, rudele sau vecinii au avut grijă (fără voia mea) să mă informeze.
Spuneam că nu am văzut orașul ornat, însă, am aflat de prin ziare că anul acesta nu a fost ornat podul Șerbănești pentru că instalația electrică este stricată, de la un taximetrist am auzit că sunt probleme la același capitol și pe strada Ștefan cel Mare unde ar fi în beznă jumătate dintre ornamente, un vecin mi-a spus că nici podul de la Narcisa nu mai e ce-a fost, un coleg de muncă vorbea că pe strada Republicii două becuri ard, patru nu.
Cu toate acestea, am primit și informații pozitive. Ce-i drept puține… Un amic mi-a zis că doar ornamentele din zona centrală i-au plăcut, inclusiv funda de pe primărie, atât de comentată de unii.
Eu sunt mai optimist din fire și cred că vor fi montate și alte instalații prin cartierele Bacăului, ca să aducă lumina de sărbătoare și în sufletele morocănoșilor.
E supărare mare în oraș, că n-are lumea luminițe în cartier!
Alin Drobotă