În urmă cu aproximativ două săptămâni citeam în publicația dvs. despre blue monday, cea mai tristă zi din an, calculată după nu știu ce parametri. Din păcate, trebuie să remarc faptul că, toată luna ianuarie se „încadrează” pe acele „repere”. De exemplu, sâmbăta ce tocmai a trecut am făcut o plimbare prin oraș. Am fost trist să remarc că orașul era aproape pustiu. Mi-am pus întrebarea cam care ar fi motivul și mi-a fost foarte greu să dau un răspuns și în același timp mi-a fost teamă să nu dau un răspuns greșit. Cei câțiva oameni care mi-au ieșit în cale erau posomârâți. Doar câțiva tineri, probabil liceeni, erau mai zglobii și păreau neatinși de probleme. Dar cred că nu sunt conștienți de ce-i așteaptă în viitorul apropiat, când își vor încheia studiile și vor conștientiza că nu știu pe ce drum să apuce. Sau poate că știu… Întâmplarea face ca în acea după amiază să mă întâlnesc, într-un cerc de cunoscuți, cu o familie băcăuană de…condiție bună. Am fost foarte surprins de faptul că au spus că în România e foarte bine. Întrebați de faptul dacă au acoperire pentru această afirmație, explicația lor a fost foarte simplă: „atâta timp cât eu și familia mea o ducem foarte bine înseamnă că în România e bine.” Nu știu de ce, această explicație mi-a lăsat un gust amar și cred că sunt foarte mulți cei care gândesc asemănător. Probabil că aici găsim și răspunsul la întrebarea de ce este viața așa de „tristă” în țara asta. Simplu. Pentru că nu ne pasă de ceilalți.
Ionel Ardeleanu