Am constatat ca s-au harnicit foarte tare institutiile bacauane si s-au pus pe lucru. Unii planteaza si repara ce s-a furat din paduri de la Revolutie incoace, altii taie copacii de pe marginea strazilor si din parcuri.
Toata viata am suferit din cauza ca prietenii aflati in vizita sau in trecere prin Bacau mi-au spus-o de la obraz ca e un oras urât, in care bate vântul, spulbera hârtiile, exista putine parcuri si spatii verzi si, aproape deloc, zone de agrement.
Asta, spre deosebire de Piatra Neamt si Iasi. Acum, in anul de gratie 2014, in prima luna a primaverii, am impresia ca unii chiar au luat-o razna cu taiatul. Am auzit undeva ca se toaleteaza copacii, iar termenul mi se pare hazliu si impropriu.
Dincolo de acest aspect, exista si unul mai putin amuzant, acela ca orasul va ramâne fara copaci si va fi cenusiu si prafuit, mai prafuit decât a fost pâna acum. Nu se curata arborii, cum sustin cei care dau declaratii la televizor, ci se taie complet.
Au taiat plopii din cartierele periferice, au taiat teii din centrul municipiului Bacau, promitând ca vor pune niste arbori ornamentali, iar acum taie brazii si fagii de la marginea orasului. Acest entuziasm, al drujbelor, este de natura sa ne ingrijoreze. Nu de alta, dar unii dintre noi nu mai au timp sa astepte sa creasca brazii la loc.
Puiu Dorneanu