Orice reforma presupune si o mare rezistenta. Nu trebuie sa ne ducem pâna la supliciul lui Iisus, avem mai aproape de noi nenumarate alte exemple, de la “Pamântul e rotund”, “Si totusi se invârteste!”, pâna la “banalele” telefoane fara fir, radioul sau debarcarea pe Luna. Si, sa fim drepti, nu ne opunem asa, din principiu oricarei inventii, noutati, oricarei idei care nu vine de la noi, nu suntem noi autorul? Este in firea omului sa spuna, din comoditate, din lene, mai intâi Nu.
Aceasta “indeletnicire” are cohorta ei de marsaluitori debusolati, vasnici si perpetuu contra, fara vreun motiv, fara argumente. Ba, unii au ajuns sa se autocontreze, de genul: am si eu o idee, dar nu sunt de acord cu ea. Se spune ca acesta este motorul progresului. Poate, insa eu am convingerea ca am fi fost cu 300 – 400 de ani inainte, daca “rezistenta” ar fi fost dublata de curaj, stiinta, argumente. Mereu imi vine in minte Baronul Haussmann, curajosul si luminatul arhitect al Parisului, care, in peste 20 de ani, a darâmat 60 la suta din vechiul Paris si, tot el, a reconstruit 60 la suta din acelasi oras.
Un muzician si un jurist, fiind absolvent de Conservator si de Drept, Ducele Haussmann, membru al Academiei de Arte frumoase, a doborât vechile cladiri, precum spicele de grâu la seceris, nu fara opozitie, nu fara incidente, dar in privinta schimbarii la fata a marii metropole, pâna si cei mai vehementi critici, Zola si Baudelaire, de data aceasta au fost de acord, cu formula deja consacrata “Chapeau bas! ” (Jos palaria!), fiind convinsi ca acel vechi si boem oras ce avea strazi mici, intortocheate, inguste, insalubre, adeseori desfundate din lipsa canalizarii si mai mereu intunecoase, nu mai are mult de trait.
A avut curajul sa propuna si a reusit sa convinga sacrificarea celebrelor Gradini ale Palatului Luxembourg, dând nastere celebrei “Avenue des Champs Elysees”, 800 de metri latime si 2,5 km lungime. Priviti Parisul de astazi! Celebritatea lui se datoreaza si, mai ales, Baronului Haussmann, un om convins ca noul, viitorul cer si presupun sacrificii, uneori dramatice, la nivel comunitar si chiar tragice, la nivel uman, individual.
De peste 165 de ani Parisul traieste sub semnul si viziunea celebrului artist – arhitect, iar frumusetea si prosperitatea lui au in esenta gândirea si tenacitatea unui austriac vizionar.
Uneori mi-e mila de contemporanii mei, care, si in secolul lui Bill Gates, se pun de-a câsu la orice, asa, din principiu.