Am un copil adolescent care este elev în unul din colegiile băcăuane. Nu că punem mare preț pe asta, dar de câteva zile se întâmplă ceva straniu. În școală se împart celebrele produse „laptele și cornul”, în liceul fiului meu fiind distribuite niște pungi cu covrigei, care cică ar fi produși de o firmă din Adjud. Până aici nimic impresionant. Pungile cu covrigei aveau până nu demult 85 de grame, iar de câteva zile au venit pungi de 55 sau chiar 25 de grame. Și laptele a suferit modificări, evident tot în minus. Pentru noi nu ar fi o problemă dar mă gândesc că or fi unii copii care suferă din acest punct de vedere, mai ales cei din școlile din mediul rural. Așa că mă întreb: mai verifică cineva laptele și cornul prin acest program?
Adrian Mandache