Am văzut la televizor un reportaj în care subiect era o doctoriţă. Povestea reporterului o experienţă trăită într-o ţară europeană, nu mai reţin dacă Belgia sau Olanda, oricum una în care a practicat medicina câţiva ani. Ce mi-a atras atenţia din cele spuse de tânărul medic? Prima măsură pe care a luat-o conducerea spitalului la care s-a dus a fost să o trimită la un curs de două zile unde a învăţat cum, când şi cât, să se spele pe mâini! Două zile, câte opt ore, mai mulţi medici i-au arătat practic cum să spele mâinile înainte de a intra în secţie, dar şi după fiecare intervenţie sau vizită la bolnavi. Absolut obligatoriu. I-au arătat tehnici, soluţii, săpunuri, până i-a intrat în cap şi în obişnuinţă. Aşa, i-au spus, se previn infecţiile nosocomiale.
După câţiva ani, printr-o conjunctură, a revenit în România, fiind repartizată la secţia de boli infecţioase. A rămas neplăcut surprinsă de ce a văzut, spălarea pe mâini se făcea superficial sau deloc, atât la medici cât şi la asistente sau îngrijitoare. A mai observat că se amestecau sarcinile, îngrijitoarele aduceau şi reapartizau hrana la bolnavi, fără cele mai elementare măsuri de igienă, se circula alandala de la o secţie la alta, rudele pacienţilor intrau în secţie cum veneau de pe stradă etc. A încercat să aplice aceleaşi reguli ca în Occident, s-a chinuit luni bune, mai ales că devenise şefă de secţie, însă a întâmpinat o rezistenţă vecină cu inconştienţa, cu crima medicală. Practic nimeni nu lua în seamă ceea ce dorea să înveţe ea personalul: igienă, și iar igienă, folosirea apei şi a săpunului, ordine şi curăţenie. Era mâhnită, chiar dezamăgită că până şi medicii o tratau cu indiferenţă. Şi, atunci, te mai întrebi de ce spitalele noastre sunt burduşite cu microbi, cu paraziţi, cu tot ceea conduc la îmbolnăvirea pacienţilor acolo unde ei ar trebui trataţi! Am văzut şi eu aceste aspecte în spitalul nostru, dar cine îndrăzneşte să spună ceva?
Ionela Buzdugan