Nicăieri, în Universul, infinit și în mișcare,
Nici odihnă nu-i, nici pace, iar de sunt, sunt trecătoare,
Totul se petrece-oriunde, după legi ce nu se schimbă.
Inclusiv planeta noastră, dup-aceleași legi se plimbă.
Permanent, sofisticate instrumente de căutare,
Dar și minți inteligente,scotocesc în depărtare,
Cu intenția vădită, o dovadă să găsească,
De mai sunt și-alte planete, precum e cea pământească.
Căutarea este veche, chiar de prin antichitate,
S-au găsit ceva indicii, care par adevărate,
Însă chiar așa să fie, la ce bun să știi de ele,
Când atâta de departe sunt de noi acele stele.
Căutăm forme de viață, în imensul ce-l scrutăm,
Însă nu suntem în stare, viu Pământul să-l păstrăm,
Fiindcă omul, ce gândește și ce vrea și-apoi, ce face,
Se autoflagelează, de trei mii de ani încoace.
Și-n prezent, se duce-o luptă, pentru supraviețuire,
Cu un virus ce lovește crunt, întreaga omenire,
Și pe care tot el, omul, cu știință l-a creat,
Chiar cu riscul de-a distruge, tot ce-n timp a inventat.
Vin acum cu întrebarea, însă cui să o pun eu,
Dacă-n tot ce se întâmplă, ținem cont de Dumnezeu,
Că, în ce privește viața ce-o căutăm în depărtare,
E la fel, cu siguranță și acolo…, trecătoare.
Haideți, să iubim Pământul, fără a ne mai preface,
Să îl transformăm în Raiul, plin de liniște și pace,
Cumva, dacă se întâmplă, dintr-o altă galaxie,
Să fim observați că suntem, o altă planetă …vie!
Nicolaie Ionescu