Neamul nostru-a fost puternic și a fost de neclintit,
Apărând cu preț de sânge ,tot pământul moștenit,
Cu bărbați,unu și unul,cumpătați ,viteji și drepți
Și mai mult decât în toate,harnici,buni și înțelepți.
Pentru cine n-are știre ,despre cei ce-am fost cândva,
Să deschidă Cartea Lumii și să cate Dacia…
Și-o baladă populară,spune-acel care nu crede,
Să se ducă la Columnă și acolo TOT se vede…
Dar cum vântul și cum ploaia,rod în vreme stâncile,
Așa,neamuri hămesite,ne-au tocit hotarele,
Că aprinși de frumusețe și de-atâta bogăție,
Au venit puhoi,să pună talpa,peste neam și glie…
După multele războaie și pâraiele de sânge,
Chiar și azi,în doine ,mama ,dorul fiilor își plânge.
…………………………………………………………..
Dar puternicele brațe ale marilor eroi,
Dispărut-au ,de când Țara și urmașii suntem noi.
Nici în clipa grea a sorții,nu mai știm să ne-adunăm,
Ca-n ‘859,să ne binecuvântăm,
Și ca-n anul când la Alba-Iulia am dat citire,
Ca să afle mapamondul de-a românilor Unire…
Ce serbează Țara,astăzi,chiar dacă mai e întreagă
…Doar cu numele,că restul,e bolnavă și beteagă?
Imnul,ce vestea schimbarea, e un miorlăit pribeag,
Și vecinii și-aprind focul,folosind al nostru steag.
Soarta românimii noastre -a dispărut de tot din schemă,
Și de-ați observat Drapelul este separat de…Stemă.
Și privim cu rușinare,că-n jur marile drapele,
Tot mai vrednice se-nalță,iar noi,ne-nchinăm…la ele.
…………………………………………………………………………….
Să îngenunchem,la capul,celor care au pierit,
Ca și neamul și destinul,să ne fie-n veci unit.
Și iertare să le cerem,celor ce viața și-au dat,
Să ajungă România,în lume puternic Stat.
Și-n memoria a celor ce le stăm la căpătâi,
Să jurăm cu toți credință la Decembrie 1(întâi),
Ridicând fruntea ,privirea,să privim spre viitor,
Și să punem la loc Stema ce lucea pe Tricolor!
Nicolaie Ionescu
Bacău,24.11.2021