Cred că în mediul rural a început demult. Sau nici n-au existat restricții. Spun asta pentru că în weekend am fost nevoit să fac un drum în județ iar atenția mi-a fost imediat atrasă de oamenii din sate care nu folosesc metode de protejare: măști și mănuși. Dar ce să vorbim de protecție când unii au ales să scoată masa la poartă și să stea la un șpriț cu vecinul. În altă localitate, nu are importanță unde, pe marginea drumului zăcea un individ „mort de beat”, iar în jurul lui alții continuau marea „operă”. Să zicem că cei mai în vărstă nu prea au acces la informații, deși mă îndoiesc pentru că stau cu toții „geană” pe la Antena sau Digi. Dar cei tineri? Cei tineri au dat-o pe un tenis cu piciorul în mijlocul drumului. Și-au băgat piciorul în el COVID și în toate cele. De fete, nimic de zis! Nu-i așa că veșnicia s-a născut la sat?
Alexandu Axinte