Sunt o bunică fericită! Am cinci nepoței minunați, trei fetițe și doi băieți. Sunt mândră de ei și atunci când vin la mine mi se umple inima de bucurie. Sunt foarte ștrengari și puși la punct cu tehnologia de ultimă generație pe care mă obligă și pe mine să o învăț. Șugubeți, nu glumă, dar îmi sunt tare dragi! De fiecare dată când vin și rămân la mine peste noapte, asta mai ales în weekend, ne petrecem și ne simțim excelent împreună. Pur și simplu ei simt cât de mult îi iubesc și le citesc fericirea în ochi când suntem împreună. Pur și simplu prin ei trăiesc. Când scriu aceste rânduri îmi dau seama cât sunt de binecuvântată de Dumnezeu iar gândurile îmi fug către cei care au ajuns la vârsta mea și nu se pot bucura de aceste minuni: copiii. Ce-o fi în sufletele lor? Zilele acestea am citit despre tot felul de acțiuni și activități organizate de autoritățile locale, prin care au vrut să ajungă la sufletul acestor oameni. Și să le aducă măcar un stop de bucurie. Fie că au primit vizite de la elevi sau prichindei de grădiniță, fie că au fost angrenați în diferite jocuri și concursuri, fie că au organizat chiar o serată dansantă, au gătit, am văzut că a fost și un festival al plăcintelor. În concluzie, au reușit și ei să se bucure. Să trăiască! Să își reamintească de vremurile bune și să nu se simtă singuri. Nu sunt eu mereu de acord cu ce fac autoritățile astea, dar de data asta sigur au făcut ce trebuie, drept dovadă, le felicit. Știți vorba aceea… cine nu are un bătrân, să-și cumpere! Și, aș adauga eu, cei care îi au să îi prețuiască și să nu-i uite!
Smaranda Popa