Am ajuns să ocolesc Piața Centrală, să nu mai fac cumpărături de acolo, din cauza ilegalităților care au loc sub ochii noștri. Îmi vine să mor de rușine atunci când văd că agenții de la Poliția Locală se iau de bietele băbuțe care vând trei legături de pătrunjel și se fac că nu-i văd pe bruneții care fac zilnic contrabandă cu țigări sau electronice. Este de neconceput ca în toți anii aceștia contrabandiștii să-și facă veacul în Piața Centrală și să fie stăpâni pe zona aceea. Am auzit că unii dintre ei au legături strânse inclusiv cu câțiva băieți cu epoleți de la municipiu, iar afacerile se fac în cunoștință de cauză. Mi se ridică părul în cap când trec pe lângă standuri și aud „țigări-țigări-țigări” sau „telefoane-telefoane-telefoane”. Repulsia care o am față de acești oameni, îmi sporește și frica de a nu fi buzunărită în aglomerația din Piața Centrală. Așa că, prefer să mă duc până la Piața Mioriței să-mi fac cumpărăturile de acolo decât să mă confrunt cu aceste trăiri în Piața Centrală. Mai știu că unii agenți nu îndrăznesc să se apropie de bruneți pentru că au fost amenințați cu moartea de nenumărate ori, iar în unele situații, am auzit că s-a trecut la fapte. Păi, ce facem, domnilor polițiști!?! În ce societate trăim și pe cine ocrotim?
Călina Tudor