Cu chiu cu vai am mai lasat un an in urma. Incâlcit, cu destule pete negre, cu prea multe nerealizari, cu o administratie schioapa, nesigura, scandaluri, arestari, condamnari. Nu le mai amintesc, ca mi-ar trebui pagini intregi. Ce mi-as dori in anul in care tocmai am intrat? Nu prea multe, este an electoral si sunt sigur ca ne vor umple candidatii la diferite functii cu promisiuni, planuri si minciunele. Un lucru tot as vrea din partea actualilor si viitorilor, fie ei primari sau parlamentari.
Am citit pe undeva ca Primaria Capitalei si Ministerul lui Dâncu au schitat un program de dezvoltare urbanistica a Bucurestilor pe urmatorii 20 de ani. A fost publicat si supus dezbaterii publice: sosele, centuri, poduri, parcuri, cartiere, modernizari, conservari de imobile etc. In Bacau s-a mers si se merge pe improvizatii, fara perspective, fara idei, curaj, consultare publica. Am citit in ziar cu ceva vreme in urma ca este un PUG al Bacaului.
Este de pe acum depasit, cu toate ca s-a cheltuit o gramada de bani pe el. Avem in Primarie o armata de specialisti (unii sunt foarte buni, dar n-au „teren” de manifestare), avem arhitecti celebri (vezi Constantin Amâiei, Doru Anghel etc.), peisagisti, designeri, oameni cu idei, scoliti, plimbati prin lume, specialisti in transporturi, economisti, psihologi sociali, sociologi, statisticieni, se pot consulta oameni care se pricep la demografie, comert, migratie sat-oras, etc.
De ce nu i-am pune la treaba in folosul comunitatii? Nu-i treaba usoara, dar ce este usor in lumea asta? Important este sa vrei, sa gândesti, dar mai ales sa ai stiinta comunicarii. Un asemenea plan-program ar putea fi batut in cuie, aprobat si pus in aplicare, indiferent de cine vine la putere. N-ar fi frumos? N-ar fi practic? N-ar fi igienic politic si social?
Astept si alte sugestii.
Stefanel Cretu