Oricat am fi de maturi, in decembrie privim in urma, la vremea copilariei. Intrezarim inca bucuria sosirii Mosului (Mos Gerila…), frumusetea vitrinelor ornate, de care nu ne mai dezlipeam nasurile, rafturile pline cu jucarii pe care speram sa le aduca Mosul, Oraselul Copiilor, saniuta, patinele si derdelusul din Cornisa, bomboanele fondante, clopotelul cu care mergeam la urat, suta de lei pe care o strângeam de prin vecini – o avere.
Parca se simte inca veselia casnica, mirosul de bucate, de sarmale, fiertura pentru racituri, eterna salata boeuf, gustul cozonacului, al pâinii de casa crescuta si rumena, din care mâncam asa, abia scoasa din cuptor si fierbinte cum era, cu lapte rece, aroma cornuletelor si a prajiturii Alba ca Zapada, de la care mama ne dadea sa mâncam marginile ramase dupa taierea bucatilor frumoase, puse pe masa pentru musafiri, dar in care, pâna la urma, tot noi, copiii, dadeam iama.
Incet, amintirile se estompeaza, dar revin navalnic in minte, acum, in prag de sarbatori. Si iar, si iar, in fiecare decembrie. Si toate se invârt in atmosfera calda a caminului de odinioara si in jurul parintilor, cine ii mai are…