Sunt un cetatean al acestui oras, care este interesat de ceea se intâmpla in urbea sa. Asa ca nu ma pot abtine sa nu va supun atentiei un caz care sper sa aiba finalitate favorabila orasului.
In zona strazii Milcov, undeva in vecinatatea Restaurantului Cerbul (cunoscut bacauanilor mai bine sub denumirea de Cateaua lesinata), s-au astupat, in vara asta, gaurile din asfalt. Si nu erau putine, si nici mici, adica deloc de neglijat.
In fine, dupa lupte seculare, au venit cei de la Primarie, au identificat craterele, asa cum cred ca s-a intâmplat in tot orasul, si dupa o vreme s-au apucat sa le astupe. Ceea ce este foarte bine, pâna acum. Nu comentez despre cum s-a lucrat, pentru ca aici s-a capacit, de fapt, nu s-a asfaltat cu adevarat. Ca in România.
Problema mea e ca au venit altii (dupa tiparul Dorel, din reclama) si s-au apucat sa taie asfaltul abia pus. L-au taiat cu masinaria aia de seamana cu un circular pentru lemne. Si-au amintit oamenii ca mai trebuia sa faca ceva.
Taieturile duc spre un stâlp de iluminat, ceea ce ma face sa cred ca cei de la Eon au inceput lucrarile. Aceiasi care, toata iarna (da, iarna!) au lucrat la niste cabluri subterane care tot cedau din cauza vechimii, a frigului, a consumului, Dumnezeu stie.
In fine, toata povestea asta nu este deloc in regula. Adica, dupa ce s-au bagat niste bani in asfaltare (capacire, cum am mai zis), acum dam deoparte asfaltul, ca sa facem la loc, cum era, cu gropi si toate alea. Si totul pe banii nostri, bineinteles.
Grigore I. Mihalachi