Zilele trecute am decis să-mi fac cumpărăturile într-un hipermarket cunoscut în Bacău. Plimbându-mă printre rafturi, am ajuns la raionul cu lactate. Cum nu eram prea hotărâtă, tot deplasam căruciorul prin fața frigiderelor. Atunci s-a apropiat de mine o tânără, îmbrăcată în straie populare, care făcea promoție la un anume producător. Mi-a spus că dacă achiziționez două produse de la brandul respectiv primesc o sacoșă din pânză. Și mi-a arătat sacoșa. Una destul de solidă și practică în același timp. M-am lăsat convinsă. Am ales două produse și-mi spune tânăra că trebuie să aleg dintr-un număr anume de produse. Ok, zic. Iau de acolo, primesc sacoșa, plătesc la casă, ajung acasă. A doua zi dimineață, când m-am pregătit de micul dejun, am vrut să consum produsele achiziționate „la ofertă”. Când mă uit mai bine, acestea erau expirate de trei zile. Și uite așa am înțeles de ce tot mi le băga pe gât pe alea. Astfel am reușit să achiziționez o sacoșă cu aproape 8 lei. Sigur, e vina mea că nu m-am uitat la fața locului. Dar, oare, vânzătorul nu trebuie să se asigure că are marfă bună la raft? Totuși, ca să nu ajungeți în situația asta, aveți grijă la ce cumpărați.
Angela Manea