BACĂU- ACASĂ, ÎN NOROI

De câteva zile, au început ploile şi ninsorile, iar străzile şi trotuarele din oraşul nenorocit de primarul penal sunt pline de noroi.

De exemplu, pietonii care circulă pe Strada Ştefan cel Mare, apoi pe Iosif Cocea sau Digu Bârnat se pot trezi cu ghetele pline de noroi din cauza nisipului sau a pământului răscolit de muncitorii care au lucrat în zonă şi care au lăsat mizeria pe trotuare. De asemenea, pe Neagoe Vodă, la fiecare intersecţie e plin de pământ şi nisip, care, din cauza precipitaţiilor, s-a transformat în NOROI. Pe Ardealului e şi mai şi- la colţ cu Neagoe Vodă e un trotuar care parcă e lăsat pentru copiii care vor să se joace în nisip…şi exemplele mai pot curge.

Ăsta e Bacăul în acest moment- străzi făcute pe jumătate, trotuare pline de noroi- totul făcut în bătaie de joc la adresa oamenilor.

Domnule primar penal, oferiţi tuturor câte o pereche de cizme, pentru a ne putea descurca în noroiul şi în mizeria pe care o conduceţi din 2004! O MIZERIE DE PRIMAR, O MIZERIE DE ADMINISTRAŢIE! Bacău- Acasă, în noroi.

Cristi