Aleea care desparte blocurile nr. 58 si nr. 60 de pe strada Republicii este blocata de o bariera metalica. Cei din zona ar spune ca nu-i nimic nou in toata povestea asta, in conditiile in care bariera la care fac referire are o vechime de 30 de ani, dupa cum spun vecinii mei.
Oamenii spun ca in acele timpuri si-ar fi permis un militian sa o monteze acolo, pentru ca nu dorea sa fie deranjat de masini. Din cauza vremurilor si a influentei pe care o avea acesta in anumite cercuri, nimeni nu a avut curajul sa o darâme.
Eu am indraznit sa readuc aceasta problema in discutie, pentru ca, in cazul unei situatii de urgenta, pe aceasta strada nu pot intra nici pompierii si nici ambulanta. Aceasta alee a fost construita pentru a deservi toti locatarii, iar rolul ei nu este acela de loc de parcare pentru anumite masini. Unora dintre vecini le convine aceasta situatie, pentru ca au confortul linistii in locuinte, insa, mie nu mi se pare ca este in regula sa blochezi o cale de acces cu de la sine putere.
Rog autoritatile in drept sa ia act de situatia prezentata aici, sa verifice informatia in teren si sa dispuna ca atare. Pentru ca drumul este blocat de aceasta bariera metalica, ambulanta nu poate intra pe strada Republicii spre blocul 58, dinspre strada Aviatorilor.
Salvatorii trebuie fie sa faca cale-ntoarsa si sa intre in cartier prin strada principala, pe lânga fostul magazin “1001 servicii”, fie trebuie sa duca pe brate bolnavul pâna la ambulanta, pentru simplul fapt ca strada este blocata de masini si de aceasta bariera ilegala.
Radu Vancea