Imi este din ce in ce mai clar ca alesii nostri locali (proaste alegeri!) fac, la rândul lor, alegeri proaste. Chiar mai proaste decât ale noastre. Prin urmare, aleg sa ne faca deservicii, in conditiile in care rolul lor este cu totul opus: sa serveasca interesele cetateanului.
Exemplele sunt cu duiumul, dar am sa ma opresc la ultimul dintre ele din punct de vedere cronologic. Am descoperit cu stupoare ca Primaria Bacau a decis sa inchida Bazinul Olimpic de Inot in perioada 18 – 31 august. Se invoca lucrari de igienizare si dezinsectie. Nimic de obiectat in privinta necesitatii efectuarii acestui gen de lucrari; cei care au fost macar o data la Bazin anul acesta au putut observa mizeria ce domneste, in special in zona vestiarelor.
Iar acel concurs super – mediatizat “Splash Vedete la Apa” nu cred ca a imbunatatit cu nimic gradul de curatenie, ba dimpotriva, sunt convins ca l-a inrautatit, asa cum s-a intâmplat si anul trecut. Fiindca tot veni vorba, am putea afla si noi, cetatenii de rând, contribuabilii, adicatelea, care este valoarea contractului incheiat de Bazinul Olimpic de Inot din Bacau si Antena 1 pentru “Splash Vedete la Apa”?
Revin si repet ca nu contest importanta lucrarilor de igienizare de la Bazin. Ceea ce ma deranjeaza este perioada aleasa: 18 – 31 august. Consider ca era mult mai oportun ca aceste lucrari sa se faca in septembrie, atunci când copiii incep scoala, nu acum, in a doua jumatate a lunii august. Dar de ce ma mira aceste lucruri in conditiile in care managementul la Bazinul de Inot este ZERO? ZERO, la fel ca si interesul celor care conduc aceasta activitate. Iar zero (directorul din Primarie, Gabi Lupu) si cu zero (directorul Bazinului, Florin Turta) fac intotdeauna zero.
Citeam undeva, cred ca tot in “Desteptarea”, faptul ca inotatorii de performanta de la SCM Bacau sunt nevoiti sa plateasca pentru antrenamentele de la Bazin efectuate in lunile de iarna o chirie care sare de 30 de milioane de lei. Asa incurajam performanta? Da, asa o incurajam. La fel cum ii servim si pe cetateni: cu flit. Lasa, ca vin din nou alegerile! Poate ca, de data aceasta, nu vom mai face alegeri chiar asa de proaste ca in ultima vreme!
Filip Constantin