Campanie electorala in cabinetul medicului de familie

Sunt din Moinesti. Am fost pentru un consult de rutina, pentru ca sufar de mai multe boli, si, dupa consultatie, medicul meu de familie mi-a dat un formular, un fel de chestionar, in care trebuia sa-mi exprim optiunea de vot, acum pentru alegerile de presedinte, sa scriu cu cine votez, daca votez, cu ce partid tin si altele de astea.

Nu mi se pare normal. Mare e Doamne, gradina ta!, mi-am spus.

Am ramas stupefiat in fata doamnei doctor, nestiind ce sa fac. Spre suprinderea mea, faptul ca am refuzat pe moment sa completez acea hârtie (vorba vine, i-am spus, ca sa scap, ca o iau acasa sa ma uit mai bine la ea, ca nu am ochelarii la mine) nu a afectat actul medical.

Ma gândeam ca nu-mi mai face nimic, nu-mi mai ia nici macar o tensiune, dar am beneficiat de serviciile medicale pentru care m-am adresat. Neconditionat.

Insa, nu pot sa nu intreb – oare e normal asa ceva? Eu nu am mai auzit. Asa ca, ajuns acasa, am aruncat acea foaie la gunoi. Si acolo va ramâne. Iar daca ma duc la vot o sa stiu numai eu. Auzi, cu cine votez? Se termina ea si campania asta electorala!

Dumitru Dima