Am zis că încep săptămâna super, mai ales când am ieșit luni dimineață din casă și am realizat că este o temperatură prietenoasă, care mi-a dat o stare de bine. Numai că nu a durat mai mult de trei secunde, pentru că în fața ochilor mi-a apărut o „oază” de gunoaie. Tomberoanele erau destul de pline dar și pe lângă, așa cum se poate vedea din poză.
Nu vreau să zic că sunt de vină doar cei care colectează gunoiul. Nici cetățenii nu sunt cei mai ok. Probabil din comoditate aruncă pungile cu gunoi pe unde nimeresc. După cum se vede, loc ar mai fi în pubele.
Sigur, poate fi vorba și de cei care răscolesc prin gunoaie în încercarea de a descoperi lucruri pe care le-ar putea folosi. Și, nu în ultimul rând, dar asta nu ține de nimeni, probabil că și vântul foarte agresiv a contribuit la împrăștierea gunoaielor. Scoțând din ecuație ultima variantă, eu cred că în primele rânduri este vorba de educație, ceea ce, cu părere de rău trebuie să spun, ne lipsește.
Așa că nu-mi rămâne decât să vă trimit poza asta, să o publicați, și poate că oamenii vor fi mai…simțiți. Toți!
Alexandru Radu