Ce se întâmplă în trafic?

Nu știu ce e, o fi ceva în atmosferă, om avea toți probleme, suntem presați de timp și de griji, habar n-am, dar de ceva timp simt, ca șofer, o mare nervozitate și în trafic. Toată lumea înjură, depășește, nu mai are răbdare, forțează semafoarele, claxonează, am văzut până și un instructor auto, cu o elevă în mașină, care el, nu ea, arăta pumnii la unul în trafic, cine știe de la ce s-o fi luat de el!

Mă întreb oare ce se întâmplă totuși și mă gândesc că e posibil ca peste o săptămână să înceapă iar școala și, după cum se știe, se vor aglomera iar străzile de mașini, și atunci ce facem? Vom fi iar tot mai nervoși, și mai arțăgoși, și mai șmecheri? Doamne-ferește, pentru că astfel de stări pot duce la accidente nedorite de nimeni, la pietoni loviți chiar pe trecere, la ambuteiaje și autoturisme tamponate. Spun asta pentru că și eu am pățit-o, din cauza unei șoferițe care nu avea răbdare într-o coloană pe pod la Mărgineni, și care a intrat, buf, exact în mașina mea, în spate. Noroc că paguba nu a fost prea mare și ne-am înțeles prin „amiabilă”. Așadar… mai multă atenție și răbdare, la volan… și în viață!

Petru Florea