Tratat despre paznici

Despre paznici-gardieni-personal de supraveghere propun să se scrie. Măcar câte un mic text pe zi, care apoi ar putea deveni izvorul unui mic tratat despre: Cum să iei temperatura fără să ai termometru? Cum să ți se pună un diagnostic clar, fără a merge la doctor? Cum să completezi n-șpe declarații, când tu vrei doar să îți plătești impozitul pe casă? Cum să o recunoști pe doamna de la ghișeul băncii la care mergi de ani de zile, dar azi, doar cu programare? Cum să lași o hârtie la registratură, pentru că oricum nu îți dă nimeni număr, că sunt toți la cafea! Cum să ieși la pensie, dacă tu vrei să te angajezi, însă!? Cum…. Și de aici, toți putem completa! Și toate acestea, în timp ce ei își fac și treaba, așa cum zic! Cu dedicare pentru cetățean! Adică sunt multi-task! Chiar aș spune adevărata cale spre digitalizarea României. Și nu au nici minister. Nici sindicat. Deci, să se scrie! Mereu. Despre paznici. Că apoi o să-i vezi și pe ei că ies în stradă să-și ceară drepturi. Dreptul să muncească! Sau dreptul că se fac că muncesc! Fără termometru (sau cu unul care dă mereu erori), la intrarea în magazinul în care trebuie să fii termometrizat, cu mari cunoștințe în medicină când vine vorba de coronavirus (aici ne pricepem toți, că așa suntem noi), cum ți se spune câte trebuie să faci, când de fapt tu vrei doar să plătești o taxă, câtă importanță își dau și când îi întrebi cât e ceasul…. Cum? Cum vor ei să fie… doar ei! Așa, plini de ei!

Valentin Toma