De la ultima-nfruntare mondială-am numărat,
Opt decenii,timp în care răni adânci s-au vindecat…
Cât de mare-a fost durerea și tributul ce-au plătit,
Mai știu doar contemporanii vremii care-a asfințit.
Armii,ce-au căzut în luptă,aducând pacea în lume,
De Istorii sunt uitate și puțini le știu de nume…
Ba, mai mult…și criminalii și popoarele martire,
Își dorm somnul veșniciei,în aceleași cimitire.
Și-n plus, culmea-i că urmașii celor care-au fost dușmani,
Sunt mai strâns legați ca frații,de afaceri și de bani,
Pe când fiii celor care,au fost frați în iad de foc,
Scot azi sabia din teacă ,șă-și ia gâtul reciproc…
Nimeni nu stă,să-nțeleagă,viața nu-i nemuritoare,
Și iubirea ,cum și ura sunt la fel de trecătoare,
Și averi și munți de aur,cât ești viu de le ai partea,
Dincolo de prag lași totul,când te cheamă la ea…,moartea.
Și că,pumnul de țărână,cu puteri uluitoare,
Părăsit de suflet,este,lut de oale și ulcioare,
Deci,nu țărna e de vină,pentru tot ce este rău,
Ci doar sufletul ce-animă…,timp de-o viață, lutul său.
Dar,de boala din țărână,este lesne de tratat,
Sufletul ,flacăra vie-i,mult mai greu de rezolvat,
Important oricând,oriunde,dar posibil,nu se vrea,
Să tratezi,nu doar țărâna,ci și sufletul din ea…
Nicolaie Ionescu
Bacău,10 august 2021