Ce-a mai rămas,după-nfruntare….(test de imaginație)
(din ciclul coșmarul războiului)
Un câmp ce-abia a fost însămânțat,cât vezi cu ochii,sute de hectare…,
Că te gândești,că de-ar fi fost lăsat,nu peste mult…era soreanca-n floare.
De-aici din deal, se vede foarte clar cum te-ai uita pe-o pagină de carte,
De tancuri cum a fost adânc scurmat și, multe gropi adânci, de-obuze sparte…
Și,peste tot cadavre de soldați,ce dau de înțeles,că n-a fost milă,
Cum bombele le-au mutilat complet,ba unele-s… strivite de șenilă.
E un miros înecăcios de fum, de praf de pușcă și de carne arsă,
Mașinării distruse,fumegând,ne mai putând a face cale-ntoarsă…
Brusc, șueru-avioanelor de-atac,brăzdează cerul înspre înainte,
Lăsând în urmă dârele de fum,ca niște vârcolaci,peste morminte…
Stoluri de ciori,deja au coborât ,printre cadavre ce duhnesc a moarte
Tâșnesc și-apoi revin ,când se aud,explozii grave, undeva …departe…
Zăresc,lângă un tanc mut,dezmembrat, soldați în uniforme diferite,
Probabil inamici adineaori,acum două cadavre ciopârțite…
La doar un pas,un tânăr sângerând ,cu ochi-nlăcrimați privind în zare,
Cu trupul pur și simplu ciuruit,îi cere parcă, lui Iisus…,scăpare!
De undeva ,pictate cu cruci roșii,niște mașini se-apropie la pas,
Și-n urma lor ,brancardieri-ncarcă,cadavrele …sau ce a mai rămas…!
Puțini,răniții cer ajutorare,rugând pe semeni și pe Dumnezeu,
Să aibă milă să nu-i lase-n urmă,să fie dovediți în ceasul greu…
…………………………………………………………………………………………..
De ce o fi-nceput acest măcel,de au rămas în urmă cimitire,
Nu au mai fost soluții de-abordat,decât cu jertfă pentru omenire?…
Unde-or fi oare cei ce-au comandat,această încleștare nemiloasă,
Ce-n urmă un dezastru a lăsat și plâns și lipsă-n fiecare …casă…
…………………………………………………………………….
Ăsta e,însă ,doar un episod,la câte-au fost și câte-or să mai fie,
Cum sunt amenințări de-a fi mai rău,ce-o fi în mintea lor,doar naiba știe…
Nu e exclus ,în ascunziș ferit,să plănuiască-alte nemernicii,
Cu alt tribut de vieți nevinovate,în alte nemiloase bătălii…
Justificat sau condiționat,oricât de scumpă ar fi împlinirea,
La cât ne credem de inteligenți,prea mult tribut suportă omenirea.
Veți spune,cum că e ceva normal:”într-un război se luptă și se moare!”
Dar ce e oare-atât de important,când prețul vieții-echivalent nu are…?!
De ce s-avem jandarmul mondial,la celelalte nații să dicteze,
Și pe toți care sunt în dezacord,indiferent de cost, să-i lichideze,
Orice popor are un crez și-un neam ,cum granița prin asta le desparte,
E dreptul lor ,cum dreptul tuturor,de-a cugeta și-a merge mai departe…
Blestem să cadă peste cei ce vor,pentru huzurul lor,pentru putere,
S-aduc-Apocalipsa pe Pământ,izvor de moarte,lacrimi și durere.
O vorbă spune,însă că acei,ce sapă gropi gândindu-le capcane,
În propriile gropi vor luneca ,acoperiți de-averi și bani…normane.
………………………………………………………………………
Pe noi să ne ferească Dumnezeu,de vremea de război,de pandemie,
De mințile bolnave ce urzesc,scenarii de coșmar în lumea vie…
Să ne rugăm smeriți și temători și cu speranță în Iisus Hristos,
Pentru o generație a Păcii,cu viitor stabil și sănătos!
Nicolaie Ionescu
Bacău,07 februarie 2023