Mami, de ce ne grabim?!? Asa suna aproape in fiecare dimineata intrebarea copilului meu de 7 ani. Intrebarea m-a izbit in fata si am inghetat pret de câteva secunde. Eu ma trezisem la ora 6, i-am calcat uniforma, i-am pregatit pachetelul, i-am facut micul dejun, i-am sters ghetutele, astfel incât la ora 7 când l-am trezit, totul era pregatit.
L-am zorit la baie sa se spele si sa faca pipi, apoi l-am ajutat sa se imbrace, a mâncat in fuga pentru ca deja era 7.40 si l-am trimis la usa sa se incalce. El, inca somnoros, abia se putea apleca sa-si ingheie scaiul de la ghete. Eu, putin iritata de lentoarea lui, il tot zoream.
„Mami, dar unde ne grabim? De ce ne grabim?”, ma intreba din nou. „Avem vreme. Avem tot timpul din lume!”, spuse el. Asa e. Unde ma grabeam?!? De ce suntem tot timpul pe graba, de ce nu-i ascultam si pe cei mici, de ce le cerem sa faca lucruri in ritmul adultilor? Ne grabim sa ajungem la scoala, ne grabim la munca, nu avem timp sa vorbim cu proprii nostri colegi, parca in grada aceasta ne este frica sa socializam cu sefii, ne grabim pentru ca avem termene de predare, apoi se face timpul sa ne luam copiii de la scoala, fugim in piata si prin magazine sa cumparam ceva de mâncare si ne grabim din nou spre casa.
Noi, oamenii simpli, parintii, unde ne regasim in graba aceasta? Am realizat atunci ca baiatul meu are doar 7 ani, iar la vârsta lui timpul trece intr-un alt ritm. I-am spus ca ne grabim sa ajungem la scoala pentru ca trebuie sa fim in clasa cu cinci minute inainte sa inceapa ora. Uitându-se la mine si strângându-ma usor de mâna m-a asigurat cu inocenta sa ca o sa ajungem la timp.
„Hai sa nu ne mai grabim, mami. Avem timp!”, a adaugat. Pe drum, in masina, inca imi rasuna intrebarea lui. Si uite asa am realizat ca in graba matinala pierdem momente unice din viata copiilor nostri. Si atunci mi-am promis ca o sa incerc sa vad lumea in ritmul si prin ochii copilului meu.
Anca Balan