Pe trotuarul aflat in fata blocului nr. 124, scara E, se afla o declaratie de dragoste inedita. Spun inedita pentru ca ea suna asa: “Andreea, te iubesc bleagoo!”.
In cazul de fata cred ca apelativul “bleagoo” a fost folosit mai curând sub forma de alint, iar declaratia in sine m-a dus cu gândul la o iubire adolescentina, cu mici certuri, gelozii si impacari.
Afara burnita marunt si pret de câteva secunde m-am temut ca ploaia va sterge acele cuvinte de pe trotuar. Stateam sub umbrela mea, cu gândurile mele si dupa ce am citit declaratia de dragoste mi-am indreptat privirea in sus, catre etajele superioare, cu speranta ca o sa am prilejul sa o zaresc pe Andreea la fereastra.
Era lesne de inteles ca apartamentul in care locuieste fata iubita are vedere la soseaua principala. N-am avut norocul sa o zaresc, iar cât am stat in fata blocului nu a intrat si nici nu a iesit nimeni. Oamenii treceau nepasatori pe lânga mine, iar multi dintre ei calcau in picioare declaratia de dragoste, fara a o vedea.
Curios este faptul ca nimeni nu a incercat sa o stearga si asta ma face sa cred ca scrisul era de data recenta. Ii multumesc autorului mesajului ca mi-a bucurat ziua si le urez celor doi amorezi sa se iubeasca sincer.
In final, sper ca fata sa nu fie chiar de vârsta frageda, ca atunci, lucrurile cred ca se schimba si aici intervin parintii. Dar nu-i asa ca si parintii au fost cândva adolescenti si au avut iubirile lor?!?
Codrin Popa