Momentele în care puteam să încep munca de fotoreporter la Deşteptarea – cel mai important cotidian băcăuan de după 89, au fost două. Unul imediat după revoluţie, când înc\ eram profesor de fotografie la Şcoala de Arte, iar la apelul celor de la ziar de a trece în tabăra lor am trimis un fost elev de-al meu, atrăgându-mi înjurăturile unui vechi prieten care m-a decretat “inconştient şi nebun”, iar cel de-al doilea, după doar un an, când nu am mai stat pe gânduri.
La Deşteptarea am găsit două grupuri de ziarişti. Cei vechi ai defunctului “Steagul Roşu” şi cei noi şi tineri care doreau cu orice preţ să facă o presă liberă chiar dacă la acea vreme nimeni nu avea habar cam cum ar trebui să fie.
Am avut multe bucurii la Deşteptarea dar şi deziluzii – când mâ gandesc la oameni. În cei cinci ani petrecuţi în acest colectiv am învăţat foarte multe de la Petrică Done şi Gheorghe Bălţătescu dar m-am lovit şi de îngustimea şi rigiditatea unora. Lucrând la Deşteptarea am decis să studiez jurnalismul, care pentru mine nu a devenit doar o meserie ci şi o boală de care nu mă mai pot vindeca.
Îmi plăcea în România că atunci când se mergea în documentare ziaristul era respectat iar omul se simţea onorat că-i calci pragul. În ţara mea de adopţie, chiar daca economic se stă mult mai bine iar drepturile curg cu nemiluita, ziaristul este privit divers. De la persoana admirată, cultură şi pregătită poate deveni într-o secundă omul care riscă sa dea pe faţă “afacerea” nu prea curată a interlocutorului şi devii izolat.
După mai bine 18 ani mă uit cu drag la cateva fotografii alb negru făcute la Deşteptarea şi constat că-mi lipsesc – mirosul de cerneală de la rotativa cea mai veche din Moldova, agitaţia de dimineaţă din redacţie, certurile pe teme de lucru cu Ştefan, rubrica “O zi la tribunal” pe care am scris-o o bună bucată de vreme, încrederea acordată de cititorii fideli ziarului – era coadă la redacţie în fiecare dimineaţă unde lumea reclama ceva ce nu mergea şi plecările pe teren cu nea Verman care-mi repeta mereu “băi tinere…”!
La mulţi ani şi la un număr infinit de ediţii “Deşteptarea”!!!
Costel Pletosu – Italia