Am văzut în viață multe,ce m-au impresionat,
Însă,ce-am văzut deunăzi,e de neimaginat,
Ce-mi provoacă-n plus,o stare de neliniște ,chiar teamă,
E că,nimeni nu arată,că ăsta ,nesimț se cheamă!
Acum două sau trei zile,niște rude-am vizitat,
Undeva în nordul țării și,șocat,am observat,
Pe parcurs,pe câmpul mare,porțiuni destul de dese,
Porumbiști de toată jalea,ce rămas-au neculese!
Nu e vorba ,doar de una sau de două,trei,tarlale,
Ci,de zone mari,întinse,care te ațin din cale.
Or fi-așa de mari motive,sau mai sunt și interese,
Ca acele-ntinse câmpuri,să rămână neculese…?
Ne mirăm că,prețul crește,însă nimănui nu-i pasă,
Că pe câmp deja-i zăpadă și recolta-i neculeasă.
Doamne,câtă neghiobie,cât de mare delăsare,
Iată,de ce cred că,țara,niciun viitor,nu are!
Însă…,nu e numai asta,că la câțiva kilometri,
Chiar în margini de tarlale,sunt grămezi de zeci de metri,
Înălțime și lungime, sfeclă-aproape degerată,
C-au uitat se pare Domnii,c-asta trebuie cărată…
Făr-a vrea oprii mașina ,m-am dat jos și am privit,
Bogăția adunată ,lăsată la putrezit…
I-am zis unui din incintă,cum se poate-așa ceva…?
Care îmi răspunse rece:”-păi…,la cât ne dă pe ea…!”
Am plâns chiar,mi-era rușine,fiindcă sunt și eu țăran,
Și am scris mereu că-s mândru că sunt neam de moldovean,
Mi-am notat,ca să țin minte și-am făcut o poză două,
Și-arătându-vă dezastrul,să vă povestesc și vouă!
Nicolaie Ionescu
Bacău,09.12.2021