Dacă mai vorbesc și eu despre câinii fără stăpân sper să nu plictisesc pe cineva, mai ales că s-a bătut atâta monedă pe această problemă în ultimii ani.
Dar chiar dacă am auzit multe promisiuni din partea autorităților că vor aduna animalele de pe străzile orașului, chiar dacă cetățenii sunt în continuare mușcați și timorați de prezența câinilor pe străzi aproape la orice pas, nimic nu pare să se fi întâmplat în acest domeniu.
Din câte am aflat, nici hingheri nu sunt, iar la concursurile de angajări pe astfel de posturi nu se prezintă nimeni. Nu sunt de acord cu eutanasierea, dar totuși cum rezolvăm această problemă? Cine este răspunzător? Autoritățile sau oamenii care îi hrănesc și în țin pe lângă blocurile lor? Deunăzi, am zărit o gașcă de câini chiar în Piața Tricolorului, la kilometrul zero al orașului.
La fel, și pe strada Cornișei. Ieri, doi câini se plimbau „civilizat” pe trotuarul de pe strada 9 Mai, din apropiere de Bancorex, în timp ce unii oameni mergeau pe stradă ca să nu le stea în cale, poate de teama lor. E plin orașul de câini, domnilor care conduceți orașul. Poate nu îi vedeți, dar ei chiar există la tot pasul. Și poate faceți ceva în această privință. Vă mulțumesc!
Vasile Podoleanu