Sunt un cetatean la Bacaului care periodic obisnuieste sa-si faca analizele medicale. De cele mai multe ori, merg sa mi le fac la laboratoarele private, nu stiu de ce, dar parca aveam mai mare incredere in ele. Ziceam ca, na, sunt private si nu-si permit sa faca erori, ca altfel lumea nu o sa mai vina la ele alta data.
In viata de zi cu zi, nu sunt omul care sa faca excese, nici cu alimentatia, dar nici cu, sa le zicem viciile, adica nu fumez, nu beau alcool, decât ocazional etc. Asa ca, de fiecare data, rezultatul analizelor era cam acelasi, plus minus.
Acum câteva luni, am repetat seria de analize, cum o fac dintotdeauna. Am fost, la fel, la o unitate privata foarte cunoscuta in oras, nu o nominalizez, ca stiu ca o sa va fac probleme. Mi s-au parut mie ca nu erau ok rezultatele. Ce-am zis, hai sa le repet, de data asta la un alt laborator medical, tot privat. Surpriza e ca acolo au iesit cu totul alte rezultate.
Am repetat, la o a treia unitate, acelasi rezultat schimbat. Deci, in trei locuri, trei rezultate total diferite. Ca sa nu mai zic ca dupa unele rezultate, ar fi trebuit sa fiu mort, nu altceva. Cu alte cuvinte, laboratoarele astea au facut experimente pe banii mei.
In fine, ultima analiza am facut-o la spital si s-a dovedit ca aceea e cea mai bine procesata, in sensul ca rezultatele erau in parametrii pe care ii stiam. Nu sunt medic, nici n-am studii in domeniu, dar aici e ceva ce mie imi da cu virgula.
Adica, sunt servicii, pentru care platesc, dar rezultatele nu sunt tocmai in regula. M-am dus la Directia de Sanatate Publica, sa vedem de ce sunt asa rezultatele, dar mi-au spus ca ei nu pot face nimic in acest caz. In fine, asa o fi. O sa merg atunci la Protectia Consumatorilor, in ideea in care aici e vorba de niste prestari de servicii, nu?, platite, si laboratoarele astea trebui sa dea niste explicatii.
Mircea Ion Sandulescu