„Gazon de agrement”

Nu cred că există mulți băcăuani pe care să nu-i bucure prezența în viața lor a Parcului Catedralei. Și mai știu un lucru: obiectele de preț trebuie protejate. În cazul despre care vom vorbi, asta înseamnă să avem grijă, atât cât depinde de noi, de arborii, florile și iarba ce dau pur și simplu viață acestei adevărate oaze. Referitor la păstrarea gazonului, consider că nu este suficient numai panoul-avertisment, chiar așa cu interdicție la puterea a treia pe care ne-o sugerează cu eleganță: nu – jocului cu mingea, plimbării cu animalele de companie și mersul pe biciclete sau trotinete. Trebuie mai întâi să înțelegem corect formularea „gazon de agrement” nu cu sensul de „liber la distracție”, amuzament, plăcere, la croirea de cărări prin iarbă, ca și cum aleile ar fi de prisos. Sintagma în discuție este în relație semantică cu verbul „ a agrementa”, cu sinonimele sale a împodobi, a înfrumuseța, a orna. Și nu, cum nu îndrăznim să completăm: „a distruge”! Nu de alta, vine vara și se prognozează temperaturi de peste 40 de grade. Dar, sperăm, nu și la umbra răcoroasă, relaxantă a Parcului Catedralei. De care toți ne bucurăm din plin.

Constantin Juncu