Am tot auzit în ultima vreme vorbindu-se despre fericirea de a avea în preajma orașului un lac precum Bacău II, cel aflat în amonte de Podul Șerbănești. Că ar fi o oază de natură umitoare, cu natură feerică, cu vegetație și faună uimitoare, un adevărat plămân verde al orașului.
Am citit că autoritățile vor să facă trasee de biciclete prin jurul lacului, să-l transforme în atracție de turism și agrement pentru locuitorii Bacăului. Am citit că arhitecții au proiecte grandioase de a orienta cumva orașul cu fața spre apă, că așa este în țările civilizate acolo unde există luciuri de apă urbane. Un elan uluitor și lăudabil la prima vedere!
Însă dacă iei la pas împrejurimile lacului îți dai seama că tocmai civilizația ne lipsește și că toate proiectele de care am amintit sunt doar visuri. Cel puțin pe latura dinspre cartierul Șerbănești, la baza digului, pe o mare distanță, zona este o hazna de toată jena.
Pe acolo curge și un pârâiaș năpădit de vegetație, de munți de gunoaie, de câini pe jumătate putreziți și de orice altceva în afară de natura aceea frumoasă despre care ni se tot vorbește. Totul e la câțiva pași de gardurile unor proprietăți private, dar terenul plin de gunoaie pare al nimănui.
Nici măcar al autorităților, care dacă și-ar face drum pe acolo, poate ar face ceva să igienizeze. Și nici pe malul dinspre autogară nu e mai bine, dar acolo, pe lângă gunoaie sunt și munți de moloz abandonat. Dar care laolaltă nu egalează dezastrul dinspre Șerbănești. În concluzie: pe autorități nu le doare gura să spună ce proiecte mărețe sunt, dar le este greu să pună osul la treabă. Ca să nu mai vorbim de gradul de civilizație al nostru, al tuturor.
Ana Zaharia