Șirul nesfârșit al gropilor existente pe șoselele Bacăului este completat de lucrările neterminate ale celor de la Thermoenergy sau CRAB. Deranjant este faptul că de cele mai multe ori aceste „guri” neasfaltate sunt situate fix în mijlocul drumului. De exemplu, eu circul zilnic cu mașina pe la autogară și de-o săptămână mă tot împiedic de indicatoarele montate în dreptul unei gropi care a fost betonată de vreo săptămână. Nu-mi explic de ce durează atât de mult asfaltarea acelui petic din șosea! Vorba aceea: betonul a fost turnat de câteva zile, afară a fost cald și prin urmare, temperatura a uscat betonul. Tare mult mi-aș dori ca șofer să pot circula mai bine prin oraș. Că de cele mai multe ori, aici este problema! Cum ieși din oraș, la drum întins, lucrurile stau altfel. Cazul de pe bulevardul Unirii este doar un exemplu! Astfel de situații sunt nenumărate: Garofiței, Bogdan Voievod etc. Și cei de la E.oN o mai comit cu lucrările lor, însă, anul acesta parcă prea s-au stricat toate!
Adrian Drăgan