Iar ne vin recomandări. Suntem obligați să le implementăm pe toate?

Am făcut-o de prea multe ori fără să ne gândim la propriile interese. Cum să adopți măsuri care intră în contradicție cu specificul național, cu necesitățile proprii de dezvoltare, cu tradițiile? Ne-am comformat fără să ne gândim la urmări, doar de dragul unor lingușeli politice venite din partea marilor puteri interesate de profitul lor. Am ajuns coșul de gunoi al marii comunități care scapă fraudulos de deșeuri. Cimitirul de mașini al europei. Nu mai producem nici măcar 20% din carnea de porc, importând carne procesată, vândută și aceea cu a doua măsură, mai slabă calitativ față de cea care se cumpără, sub aceeași etichetă, în magazinele din vest. Oricum marile lanțuri de magazine, care își trimit în țările de origine tot profitul, au gâtuit micii producători. Am distrus fabricile de mobilă și vindem lemnul brut, mult tăiat ilegal, la prețuri fără concurență. Nu ne vindem țara dar am înstrăinat deja mai bine de o treime din terenurile agricole. Ce folos că producem necesarul de trei ori dacă de acolo totul pleacă la export? Acum Comisia Europeană ne anunță noi măsuri de austeritate, datorate diminuării importurilor de grâne din Rusia și Ucraina. Agenția Internațională pentru Energie vine și ea cu recomandări de reducere a consumului de carburanți. Poate specialiștii de acolo nu au au aflat câți km de autostradă avem noi, și în ce stare, considerând că scăderea cu 10 km/h a vitezei ne va aduce economii. Un fleac la cât varsă polițiștii de la rutieră la buget, săptămânal, din amenzi. Ne mai recomandă munca de acasă și folosirea mijloacelor de transport în comun, dar și a celor electrice. Și ca să ne aducem aminte cât de frumos am evoluat, varianta pentru zilele libere de a circula, odată da – odată nu, după numerele pare și impare înmatriculate pe mașină, ca pe vremea împușcatului. Partea frumoasă este că toți ne asigură că totul merge bine și nu trebuie să ne facem griji. Dar începe să bată vântul prin buzunare. Paul D.