La toată isteria asta care s-a generat pe marginea coronavirusului, am să vin cu o pauză…de-o glumă, dacă-mi este permis. O situație pe care am întâlnit-o, întâmplător, la o ghenă de gunoi din cartierul meu. La prima vedere, părea că e vorba tot de Corona, dar nu de virus, slavă Domnului! Mai exact, am zărit, printre gunoaie, o cutie pe care scria Corona. N-aș putea să spun ce conținea când era plină. Scrisul e în italiană, limbă pe care nu o stăpânesc, neapărat. Dar am putut înțelege că ar fi vorba de ceva de „jumătate de metru”. Nu cred ca se referea la distanța care ar trebui menținută între persoane, astfel încât să nu ne infectăm cu Covid – 19. Așa că am căutat pe net și m-am dumirit că era vorba de…nevinovatele șervețele sau prosoape de hârtie. Până la urmă, e și asta o întâmplare cu tâlc, nu? Adică, să nu uităm să folosim cât de des putem aceste șervețele, mai ales dacă tușim sau strănutăm, sau după ce ne strângem mâinile unul altuia. Sănătate!
Viorel Sandu