La Biserică de Crăciun

În primul rând, Sărbători Fericite tuturor. Nu sunt un tip foarte religios, în sensul că nu trec prea des pe la biserică. Odată cu înaintarea în vârstă însă, parcă se simte puțin chemarea. Cum nu am fost demult la biserică, zic că odată cu Crăciunul, să mă duc și eu. Așa că mă îmbrac frumos, îmi iau nevasta și hai… Intrăm și nu știu cum, nimerim cumva în partea stângă. Cum ascultam eu evlavios slujba, la un moment dat o tanti din spatele meu mă tot înghiontea. Iar nevastă-mea îmi șoptește în ureche, „întoarcete spre dreapta”. Când m-am întors, mi-am dat seama că eu stăteam în rândul femeilor iar toți ochii bărbaților erau ațintiți spre mine. Ce senzație! Dar eu am vrut să stau cu soția, că așa e de sărbători, împreună. Și apoi m-am gândit, ca un bun creștin… decât să se ducă nevastă-mea la bărbați, mai bine stau eu la femei. Ar mai fi obiceiuri de care aș putea să vorbesc, dar nu vreau să mai intru..în gura nu știu cui. Așa că, să aveți în continuare Sărbători fericite și hai La Muțeani!
Liviu Scarlat