La Buhoci se merge la furat cu masca, regulamentar!

Isprava a fost descoperită de un fermier din comuna noastră, un om harnic, serios, dar care nu mai știe ce să facă și ce metodă să mai aplice cu acești hoți. Sunt mulți, s-au învățat că se poate, că nimeni nu-i deranjează, și nu mai au nicio limită. Nu mai vorbim și de cei care bagă și oile în munca omului, de îi pune la pământ toată cultura, dar ăștia-s o altă nație! Revenim la hoți, care, mai nou, dau iama în tarlaua de porumb cu masca pe față, domnule! O să ziceți că, na, s-au adaptat vremurilor de pandemie și se protejează, așa cum facem toți! Dar nu, aici la noi alta e problema: pun masca pe față ca să nu fie recunoscuți. Mai ia hoțu’, dacă-l mai recunoști! Apoi, după ce își încarcă la refuz căruța, pentru că da, la noi se fură cu căruța ziua-n amiaza mare!, abandonează masca, pentru că-l încurcă la respirat.

Sau vrea să lase… urme? Și să ne pună să ne ducem cu aceste măști la expertize dintr-acelea tehnice și sofisticate din care se pot scoate amprentele, ca să depistăm și hoțu’? Haida, de! Ajungem de râsul tuturor și bătaia de joc a celor cetați cu legea. Mai mare batjocura! Munca noastră în loc să fie apreciată e călcată în picioare, la propriu, de acești neica nimeni, care din asta trăiesc. Din furt! Faceți ceva! Acesta este mesajul nostru. Să nu ajungem să ne facem singuri dreptate, că apoi iese mai rău! Cu sau fără mască, să fim în ton cu vremurile!

C.B., un locuitor revoltat și dezgustat de toate