Când spun asta mă refer la Legea nr. 421/2002 care le permite autorităţilor ca în termen de zece zile de la somarea proprietarului să ridice maşinile abandonate pe domeniul public. Ştiam că primăria le poate valorifica, dacă autoturismele nu sunt revendicate. Iar în Bacău, astfel de maşini sunt cu zecile, dacă nu mai multe.

Începuseră agenţii de la Poliţia Locală să ridice maşinile abandonate de pe strada Energiei şi când să spun şi eu “heirup”, s-a oprit întreaga operaţiune. I-am sesizat personal cu privire la două maşini avariate în accidente şi abandonate pe strada amintită, însă, agenţii locali au ridicat doar autoturismul negru, din apropierea supermarket-ului Profi.

Puţin mai jos, cum mergi spre RMB, tot pe partea stângă, se află o altă maşină abandonată de vreun an de zile. Cred că a avut iniţial numere de înmatriculare străine şi zace în parcarea de la strada principală de când a fost scoasă din uz în urma unui accident de circulaţie. Se vede clar că a fost un impact violent, pentru că roata din faţă dreapta este ruptă. Şi cum vă spuneam, maşina stă acolo de aproape un an de zile.

Unu’ la mână, ocupă un loc important de parcare, care poate fi folosit de şoferii care locuiesc în zonă, iar doi la mână, este inestetic să o tot vezi acolo în fiecare zi. Mai curând, i-ar lega cei de la circulaţie un banner cu “Aşa NU!”, măcar să ştim una şi bună că foloseşte la prevenirea accidentelor. Iar exemplele pot continua cu zecile, după cum vă spuneam mai sus. Cred că şi strângerea rablelor ţine tot de aspectul oraşului, că altfel, spălarea străzilor s-ar face degeaba, dacă fiecare şi-ar lăsa ruginiturile în faţa blocului sau în vreo parcare nou amenajată.

Cristi Mandache