În zona Milcov, mai ferită de pașii oficialităților, există un trotuar pentru amenajarea căruia au fost investiți bani grei. E cumva în zona târgului și face parte, din câte știu, din proiectul cu finanțare europeană de reabilitare a străzii Milcov. Știu că lucrase o firmă de prin Roman, de credeai că nu o să mai termine niciodată. În fine, ideea este că acea porțiune de trotuar este „ferfeniță”, și nu de azi, de ieri, ci de ani de zile. Practic, pavelele sau ce-or fi ele s-au desprins, pur și simplu, sfărâmându-se, cred, în urma iernilor, când, se știe, afară e mai frig. Mă gândesc, totuși, că poate ar fi fost bune și acum, dacă s-ar fi folosit materiale de calitate. Dar, așa cum s-a mai văzut, fostul edil care au stat vreo 12 ani pe acolo, nu prea i-a păsat ce se întâmplă prin zonele mai mărginașe. Iar, acum, noi, cei din zonă, suntem singurii care avem de tras, pentru că nici o oficialitate locală nu a fost văzută vreodată trecând pe aici. Decât prin campanie, dar oleacă, nu prea mult.
Carmen Durlan