Cartierul CFR pare o lume linistita, straina de vuiet si zbuciumul orasului, atât de straina incât edilii uita uneori de ea si de problemele sale. Daca iei la pas stradutele, privelistea iti bucura sufletul, te indeamna chiar sa visezi la o casa pe aici, printre pomi si copertine de vita-de-vie. Daca, insa, lasi boemia si te apleci mai atent observi ca diferenta dintre oras si cartierul sau rural este mare. Asfaltul a ajuns pe destule strazi, dar mai exista inca ulite unde ploile lasa noroaie pâna la glezne. Canalizarea exista, dar e nereparata de multa vreme.
Piata e in aceeasi stare de moarte clinica, vreo trei magazine mici se inghesuie aprig intre scoala si biserica, iar vedeta comertului pare sa fie pâinea, mare, rotunda si calda, de la brutaria din aceeasi zona. In rest, Dumnezeu cu mila, cum spun oamenii locului.
Majoritatea localnicilor sunt batrâni pentru care procurarea unui medicament, de exemplu, inseamna un adevarat chin, adica un drum pâna la o farmacie din oras.Au fugit si frizerul, si cel ce repara incaltarile, dar si cârciumarul, iar chibitii se duc pâna la gara sa bea o cinzeaca. Doar un morar se incapatâneaza sa-si tina inca moara deschisa inca din 2004, cu toate ca aproape nimeni nu-i mai trece pragul, in afara de câtiva megiesi care au nevoie de malai pentru orataniile din curti.
Prin pasajul feroviar nu se poate trece, e problema veche, si nimeni nu vrea sa curete sau sa alunge roiurile de aurolaci de acolo. In oras, lumea ajunge peste caile ferate, printre trenurile aflate in manevra. Se duc la munca, sa se tunda, sa-si bea cinzeaca, sa-si ia medicamentele sau sa faca piata. E ca o calatorie intre doua lumi diferite, din oras spre o zona placuta, dar apasata de uitare, indecisa intre urban si zonele rurale din apropiere.